Ce este de fapt mandala? Mandala poate fi orice iti doresti tu sa fie. Un simbol, un ritual, o meditatie; poate sa fie totul sau poate sa fie nimic. Mandala poti fi chiar tu.
Cuvantul “mandala”, tradus mot-a-mot, inseamna “cerc” in limba Sanscrita, dar exista o multitudine de interpretari si sensuri (vezi si ro.wikipedia.org/wiki/Mandala). Originara din Budism si Hinduism, aceasta a fost popularizata in occident de psihanalistul elvetian Carl Gustav Jung.
Mandala – Structura in jurul unui centru
Centrul mandalei reprezinta sursa suprema sau Dumnezeu. Cand ne referim la temporalitate, acest centru reprezinta prezentul, care este tradus prin “acum”, iar cand ne referim la repere spatiale, acesta reprezinta “aici”. Trebuie amintit faptul ca o mandala se incepe intotdeauna de la centru spre exterior.
Aceasta este compusa din forme geometrice si culori ce au semnificatii diferite, care in final, compun un intreg, o poveste.
Daca centrul reprezinta sursa si este punctul de plecare, atunci drumul, calatoria initiatica sau chiar viata in sine, este reprezentata de exteriorul centrului si are ca punct final cheia catre inconstient, catre partile tale ascunse.
O mandala terminata, reprezinta intotdeauna un drum complet, o roata a vietii inchisa si mai ales o reprezentare a TA, a starii tale interioare.
Simbolistica Mandalei
Ca simbolistica, cercul reprezinta universul si echilibrul mental si spiritual. Echilibrul deoarece toate punctele periferice sunt intotdeauna la aceeasi distanta de centrul cercului, creand astfel un balans perfect intre punctele sale.
Bineinteles ca semnificatiile cercului nu se opresc doar la cele mentionate, una dintre ele fiind si simbolistica ciclicitatii vietii si reprezentarea astrelor.
Interesant este faptul ca desenul mandalelor iti da o stare hipnotica, meditativa, care te poate ajuta sa treci peste anumite blocaje mentale. Desenand o mandala este inevitabil sa nu apara o greseala in proces.
Daca in prima faza greseala se observa foarte usor, mai apoi, cand te indepartezi de ea, greseala nu numai ca nu se mai vede, dar capata un rol in microuniversul numit mandala.
Daca stai sa te gandesti, atunci cand esti la un punct in viata ta cand consideri ca gresesti sau esti abatut, te simtit foarte presat.
In momentul in care incepi sa te indepartezi, acea greseala nu mai conteaza, ba mai mult, capata un sens ce te defineste.
Precum muzica sau arta in general, mandalele sunt intelese intr-un mod universal de catre oameni din toate colturile lumii, datorita simbolulilor care sunt intiparite in memoria colectiva globala.